72,1% promovabilitate, în judeţul Călăraşi, la Evaluarea Naţională

Săptămâna trecută, au fost date publicităţii rezultatele obţinute pe ţară, înainte de contestaţii,  la Evaluarea Naţională, examen susţinut de absolvenţii clasei a VIII-a. Situaţia statistică generală relevă că 108.252 de candidaţi (76,9%) au obţinut medii peste 5, rezultate superioare cu aproximativ două procente celor de anul trecut (75%). Dintre aceștia, 467 de candidați au încheiat examenul cu media generală maximă (10), număr aproape dublu față de 2016 (241). 32.460 de candidați (23,1%%) au obţinut medii sub 5. Pe tranşe de medii, cele mai multe – 13.061 – sunt cuprinse în intervalul 9 – 9,49.

Distribuţia pe judeţe a mediilor peste 5, în partea superioară (85%+) arată astfel: Brăila (92,4%), Cluj (90%), Municipiul Bucureşti (89,3%), Prahova (87,6%) şi Galaţi (85,5%). Rate scăzute de medii peste 5 se înregistrează în judeţele Giurgiu (61,2%), Teleorman (63,5%), Mehedinţi (68%) şi Caraş Severin (69,6%).

Peste 1300 de candidaţi au obţinut medii de promovare

La nivelul judeţului Călăraşi, rata de promovare la Evaluarea Naţională a fost în acest an de 72,1%. Potrivit datelor prezentate de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi, din  totalul de 1945 de candidaţi înscrişi au fost prezenţi  la ambele probe (limba română şi matematică) doar 1781 de candidaţi. Dintre aceştia, doar 1338 au obţinut medii de peste 5. Mediile cele mai slabe, între 1 şi 4,99, au fost  obţinute de 519 elevi. Au obţinut medii între 5 şi 8, 854 de absolvenţi. Şi 484 de elevi au obţinut medii între 8 şi 9,99.

Două eleve au obţinut media 10

De remarcat este faptul că anul acesta au fost obţinute 2 medii de zece, comparativ cu anul trecut când niciun cadidat din judeţul Călăraşi nu a obţinut media maximă.  Monica Şooş, de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, din Călăraşi, şi Alexandra Claudia Stanciu, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1, din  Lehliu Gară, au obţinut media 10, la Evaluarea Naţională din acest an. Rezultatele finale sunt afişate pe 30 iunie.

Media notelor obţinute la examen constituie unul dintre criteriile de admitere în învăţământul liceal de stat, în anul şcolar 2017-2018. Astfel, media de admitere a absolvenţilor de gimnaziu în ciclul liceal se calculează ca medie ponderată între media la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din V-VIII (cu o pondere de 20%).

În funcţie de media generală, elevii vor opta pentru liceul dorit.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Călărași/ A început Festivalul de film Tenaris CineLatino

mie iul. 5 , 2017
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Serile de filme bune se întorc la Călărași! Descoperă filme pe care nu le vei vedea la televizor: cele mai bune producții din România și America Latină. Intrare liberă la toate evenimentele din program! Organizat de TenarisSilcotub, festivalul include trei zile de proiecții în Sala Barbu Stirbei […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!