0371.069.701, o nouă linie telefonică pentru sesizări privind câinii fără stăpân, din Călăraşi
Joi, 24 august, conducerea Serviciului Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân(SPGCFS),instituţie aflată în subordinea Primăriei Municipiului Călărași, a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a lansat linia telefonică pentru sesizări privind animalele fără stăpân .
0371.069.701 este numărul de telefon la care se poate apela la orice oră.
Cu aceeași ocazie, SPGCFS Călărași a făcut o prezentare a ultimelor investiții, mai ales, autospecialele pentru transportul animalelor, capturate de pe domeniul public al municipiului Călărași.Totodată, a fost prezentat şi noul adăpost pentru animale de talie mică, respectiv pisici, ce a fost amenajat ca urmare a punerii în aplicare a unei hotărâri recente a Consiliului Local Călărași, privind completarea domeniului de activitate al Serviciului.