16 noiembrie 2025

Egal spectaculos pentru Agricola Borcea cu Popești-Leordeni

Agricola Borcea a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată sâmbătă, 15 noiembrie 2025, de la ora 14:00, pe teren propriu, împotriva echipei Popești-Leordeni, în etapa a XIII-a a Ligii a III-a, Seria 3. Un meci viu, spectaculos, cu multe faze importante și o atmosferă frumoasă în tribune.

Prima repriză a început timid, cu încercări sporadice ale ambelor echipe spre poarta adversă. Pe gazonul impecabil al terenului propriu, prima mare ocazie a venit în minutul 28: Beșleagă a centrat din lovitură liberă pentru Bratu, acesta a recentrat pentru Ghinga, care a șutat din 6 metri, însă portarul a intervenit excelent.

În minutul 35, Minciu a centrat pentru Vasilescu, care a reluat cu capul peste poartă. Pe contraatac, oaspeții au avut două cornere consecutive, dar portarul, Brînză, a fost la post și a boxat ambele mingi.

Prima repriză s-a încheiat 0-0.

Repriza a doua a început în forță, cu ocazii repetate pentru Agricola Borcea, însă portarii au fost în continuare la post. În minutul 75, Manolache scapă pe contraatac, este faultat grosolan în careu, însă arbitrul nu vede faza și nu acordă penalty.

În minutul 82, oaspeții au deschis scorul după o centrare de pe partea dreaptă, iar meciul s-a animat imediat. Antrenorul echipei Agricola Borcea, Marius Bratu, a schimbat sistemul de joc și ocaziile n-au întârziat să apară: șut al lui Delciu, lovitură liberă executată de Beșleagă și lovitură de cap a lui Ghinga.

Arbitrul a indicat 5 minute de prelungiri, iar pe un atac în viteză al echipei gazdă, Burlacu a fost faultat clar în careu, însă arbitrul a lăsat avantaj. Vasile a șutat, portarul a respins în față, iar Manolache a ajuns primul la minge și a înscris golul egalizator în minutul 90+5, stabilind scorul final 1-1.

Primul 11: Brînză – Minciu, Ghinga, Bratu, Grigorescu, Vasile, Beșleagă, Mihai, Vasilescu, Burlacu, Delciu.
Au mai intrat pe parcursul jocului: Carabela, Manolache, Andrei Vasilescu.

Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de la ora 14:00, Agricola Borcea va juca în deplasare la CS Agigea, conform informațiilor furnizate de site-ul www.agricolaborcea.com.