Vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Bogdan Mihai: „Toată lumea vrea la stat, dar realitatea este că locuri de muncă există și în mediul privat

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași a organizat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment desfășurat atât la sediul instituției din municipiul Călărași, cât și la Agenția Locală Oltenița.
Acțiunea a avut ca scop sprijinirea tinerilor absolvenți în găsirea unui loc de muncă, prin facilitarea dialogului direct între angajatori și persoanele aflate în căutarea unei oportunități profesionale. Au fost contactați aproximativ 135 de angajatori, dintre care 13 au confirmat prezența, oferind peste 130 de locuri de muncă în domenii variate: servicii, comerț, industrie alimentară, confecții textile, construcții, asigurări, cosmetică și presă.
La eveniment a fost prezent vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Bogdan Mihai care a declarat: „Toată lumea vrea la stat, dar realitatea este că locuri de muncă există – și în mediul privat. Este o soluție reală pentru cei care își doresc să muncească și să își construiască un drum propriu. Am discutat cu angajatorii și am văzut că oferta este generoasă, însă trebuie să existe și dorință de implicare. Cine vrea, își găsește un loc de muncă. Statul român se reformează, iar economia locală are nevoie de oameni dedicați și serioși. Consiliul Județean Călărași continuă să atragă investitori și să susțină proiectele care creează locuri de muncă stabile, oferind tinerilor șansa de a-și construi viitorul aici, acasă.”
Consiliul Județean Călărași rămâne partener al instituțiilor și comunității în sprijinirea dezvoltării economice și a tinerilor care aleg să rămână și să muncească în județul nostru.
