Senator Filipescu: “Voi fi vocea oamenilor de afaceri din Călăraşi în Parlamentul României”

Asociaţia Femeilor de Afaceri din Călăraşi a organizat o nouă întâlnire a femeilor manager la care a invitat şi bărbaţi implicaţi în afacerile din judeţ, la rândul lor afectaţi de aceleaşi probleme. Evenimentul intitulat “Hopurile legislative din mediul de afaceri” a beneficiat de prezenţa senatorului liberal Răducu Filipescu, care a venit însoţit de colegul Florin Cîţu – senator PNL, președinte al Comisiei eonomice, industrii și servicii din Senatul României.

Senatorul Filipescu se declară mulţumit de dialog şi transmite că va face ca glasul oamenilor de afaceri din Călăraşi să se audă în Parlamentul României: “Am acceptat, din nou, invitaţia Asociaţiei Femeilor de Afaceri din Călăraşi, de data aceasta într-o prezenţă mai numeroasă, cu invitate şi invitaţi din mediul de afaceri local. Pe lângă identificarea anomaliilor legate de impozitarea muncii, am reţinut ca fiind urgentă şi găsirea unor soluţii de a atrage forţă de muncă din străinătate pentru acele sectoare economice deficitare în a acoperi necesarul de angajaţi. Am discutat despre cele mai importante probleme întâmpinate în activitatea desfăşurată de firmele producătoare şi de prestări servicii.

Voi face o interpelare parlamentară în legătură cu un subiect de mare interes pentru comercianţi, pentru a atrage atenţia şi a cere modificarea termenului de la care noile case de marcat vor deveni obligatorii. Nu putem accepta luna august ca moment din care noile case de marcat să fie obligatorii în situaţia în care acestea nu sunt nici măcar disponibile pentru a putea fi achiziţionate, fără să mai discutăm că infrastructura de funcţionare a acestora nu este încă pusă la punct de către ANAF.”

 

 

 

error: Content is protected !!