Şcoala Gimnazială I.Rosetti, din comuna Roseți, implicată în Ecoprovocarea

Print Friendly, PDF & Email

Săptămâna trecută, la Școala Gimanzială I.Rosetti din comuna Roseți, a avut loc o amplă campanie ecologică, desfăşurată sub auspiciile Proiectului educaţional EcOprovocarea, proiect de mediu, organizat la nivel naţional, între două judeţe din ţară: Sălaj şi Călăraşi. Activitatea zilei s-a desfăşurat, ca de obicei, pornind de la un motto (un dicton latin al lui Cicero) lansat de prof. Vasile Virginia Narcisa:, Dacă vrei să te conduci după natura, nicicând nu vei greşi drumul.’’Acțiunea s-a bucurat de prezenţa postului local de TV Antena 1 Călăraşi și a ziarului Actualitatea de Călărași, ce au răspuns, de altfel, unei invitaţii făcute de prof. Vasile Virginia Narcisa, ecoambasador şi coordonator al proiectului EcOprovocarea la nivel de şcoală.

Activitatea zilei a constat într-o serie de acțiuni-maraton, care au început printr-o oră de educaţie ecologică, la care au fost prezenţi 82 de elevi, şi care a constat într-o prezentare Power Point, intitulată, Poluarea’’, prezentare interactivă, făcută de preşedinta elevilor Dana Pințoiu, şi care s-a finalizat cu o aplicaţie de chestionar. Acest moment a fost urmat de prezentarea unei expoziţii de desene tematice, Ecoprovocarea în culori de ecoprimăvară’’ (desene realizate de clasa a VI-a A, sub îndrumarea prof. Vasile Lucreţia).

Următorul moment atractiv l-a constituit cel intitulat ‘’Parada Costumelor Eco’’, paradă care a constat în realizarea unor costume din materiale reciclabile (hârtie creponată, material plastic, carton) accesorizate în diverse culori cu nasturi şi funde, de elevele claselor a V-a B şi a VIII-a C, sub îndrumarea prof. Ecoambasador, Constatin Elena. La prezentarea costumelor, li s-au alăturat şi doi elevi ecoambasadori ai Liceului Danubius, partener al Şcolii Roseți, în concursul Ecoprovocarea. În mijlocul acţiunii s-a aflat şi directorul unităţii de învăţământ, prof. Daniel Felea, alături de coordonatorul zonal, din partea Viitor Plus, doamna Lucia Cojocaru.

Copiii au fost mobilizați, apoi, la o igienizare a parcului mare al comunei, aflat vis-a-vis de școală, campanie care a constat în curăţarea spaţiului verde, greblarea şi adunarea gunoiului, dar şi văruirea pomilor aflaţi în acest perimetru.

Doamna prof. Vasile Virginia Narcisa ne-a declarat, la final, că: “Proiectul EcOprovocarea este unul educaţional, pe teme de mediu, organizat de ViitorPlus şi susţinut de firma Tenaris. Implicarea în acest proiect ne onorează, dar ne şi obligă la o reconsiderare a termenului de ‘’ecologie’’ care trebuie să devină dintr-o disciplină fundamentală de studiu, un mod de viaţă. Se ştie că omul modern, tinde să rupă
armonia din natură… Se poate spune că ecologia este astăzi şi o ştiinţă a supravieţuirii omeneşti. Regulat, realizăm campanii de ecologizare, campanii tematice de conştientizare, ore de educaţie ecologică, fotoreportaje pe teme de mediu, târguri de resurse- freecycle-uri-, realizarea de parteneriate externe şi lucrări de biodiversitate. Echipa noastră poartă şi o denumire deloc întâmplătoare:”Scutul verde’’. Aceasta sintagmă nu este întâmplătoare, pentru că ‘’scut’’ induce ideea de protecţie, sprijin, ocrotire, iar verdele este culoarea regnului vegetal, culoarea sacră a popoarelor arabe, iar pentru popoarele creştine este culoarea care simbolizează speranţă. Merită menţionat faptul că proiectul se bucură de toată susţinerea direcţiunii acestei unităţi de învăţământ şi este vorba aici de dl dir. Daniel Felea, o persoană extrem de deschisă şi pozitivă, care se bucură de orice realizare a şcolii şi a elevilor, şi de dl. dir. adj. Daniel Cârjilă, care, de multe ori, ne-a ajutat în logistica realizării acestei acţiuni.

    Se ştie că natura posedă secretul fericirii şi că viaţa este o conjugare neîntreruptă a verbului ‘’a face’’, de aceea, pentru Şcoala Roseți, acest proiect este o bună provizie în călătoria vieţii viitoare a elevilor. Important nu este, neapărat, premiul pus în joc, ci, pentru noi, contează mai mult calitatea drumului parcurs. Elevii şcolii Roseți vor să fie exemplul pozitiv de care comunitatea are atâta nevoie, pentru că, se ştie că “nu stăpânim natura decât supunându-ne ei”!”

 

Please enter banners and links.

Next Post

În această dimineață, două accidente rutiere, cu victime, s-au produs în municipiul Călărași

mar mart. 12 , 2013
În această dimineață, între orele 10 – 10.30, două accidente rutiere, cu victime,s-au produs pe raza municipiului: unul pe strada Grivița, în dreptul magazinului Vlăduț-locul unde se produc cele mai multe accidente din oraș- și al doilea pe strada București. În primul accident s-a înregistrat o victimă, pasagerul din  dreapta […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!