Primăria Municipiului Călărași a organizat acțiunea dedicată Zilei Migrantului Român, duminică, 20 august.
Este vorba despre un proiect de repatriere prin antreprenoriat, adresat românilor din Diaspora, lansat de Romanian Business Leaders, care își propune încurajarea românilor care doresc să revină în țară, cu informații, sprijin și consiliere pentru acces rapid la oportunitățile de afaceri din România.
Primăria Municipiului Călărași, împreună cu Consiliul Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Călărași, reprezentat de Nelu Bălașa, și cu reprezentantul mișcării RePatriot, Marius Bostan, au marcat această zi dedicată migranților români și, în special, călărășenilor plecați peste hotare.
Au răspuns invitației de a fi prezenți la eveniment, alături de primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, senatoarea Roxana Paţurcă, senatorul Viorel Badea, inspector şcolar, prof. Nicolae Micescu, precum și antreprenori din Călărași, dar și de peste hotare. Discuțiile au fost purtate atât cu cei prezenți în sală, cât și, prin intermediului internetului, cu călărășeni plecați în străinătate.
Primarul municipiului Călărași, Daniel Drăgulin, a declarat, în deschiderea evenimentului:
“Pe 20 august, prima duminică după ziua Sf. Marii, Biserica Ortodoxă Română a promovat ca, în fiecare an, din 2009 încoace, duminica migranților.
În această zi, în fiecare biserică ortodoxă există un moment de rugăciune pentru cei care au plecat din țară. La propunerea domnului Bostan, și Primăria Călărași marchează ziua migranților de pretutindeni, așa cum se întâmplă și la alte primării din țară. Este o onoare și o bucurie pentru mine, ca astăzi, alături de noi, să avem invitați de pretutindeni, fie prin liniile de comunicare, fie prin prezența lor, aici. Salut prezența domnilor senatori Roxana Pațurcă și Viorel Badea, acesta fiind și președintele Asociației Românilor de Pretutindeni, a domnului prefect, George Iacob, a președintelui Consiliului Județean, Vasile Iliuță, a protopopului Eugen Ilie Ramon, precum și pe toți cei prezenți la eveniment.
Mă bucur că am reușit să organizăm, la noi acasă, această acțiune. Vor fi rugați cei care au revenit în țară să ia cuvântul și să spună ce părere au despre această acțiune, dar și ce putem face noi, pentru ca ei să revină acasă.
Sunt convins că pe umerii noștri, ai celor care facem politică, la nivel local sau national, este o mare responsabilitate și, având aici doi reprezentanți ai Parlamentului României, poate vom reuși împreună să venim cu proiecte de legi în avantajul celor care vor să revină în țară, dar și a celor care doresc să realizeze lucruri bune pentru comunitatea în care trăiesc.”
Marius Bostan, iniţiatorul proiectului RePatriot, a declarat:
“Scopul nostru este să transmitem un mesaj, dar, în același timp, să discutăm despre această mare problemă cu care ne confruntăm. Acum o lună de zile, când am venit la Călărași, am promis unele lucruri, iar aceasta este o primă promisiune pe care o țin, de a organiza acest eveniment.
RePatriot este o grupare de oameni de afaceri. Eu sunt informatician de profesie, om de afaceri, am crescut și am făcut multe lucruri în România, dar sunt aici în calitate de inițiator al RePatriot. Aceasta este o miscare care își dorește sa aducă mai aproape de casă românii plecați. În primul rând, am considerat că trebuie aduși mai aproape antreprenorii.
Aceștia sunt creatori de valoare economică și revenirea lor ne-ar permite să ne plătim profesorii, medicii, să ne plătim elita culturală, academică, pentru că altfel nu sunt suficiente resurse.
Inițiativa a fost pornită în urmă cu doi ani, de un grup de oameni de afaceri. Este o inițiativă privată și am scris o scrisoare către domnul primar, pentru a veni și la Călărași. Anul trecut au fost 7 primării care au organizat această acțiune, anul acesta 22, și încă alte câteva zeci care au organizat manifestări, dar nu am putut fi prezent acolo. Credeam că anul viitor vor fi peste 100 de primării, care vor găzdui o astfel de acțiune. Pentru că românii plecați ar trebui să ne preocupe, să ne rugăm pentru ei și să fim aproape de ei, să-i onorăm.”
O tânără plecată la studii în Anglia, Larisa Barbu, a ales ca, după finalizarea acestora, să rămână acolo și să lucreze într-o importantă companie bancară. În dialogul purtat prin intermediul internetului, Larisa a afirmat:
“Eu mă simt foarte bine aici, în Marea Britanie. Am plecat acum patru ani, am studiat în Anglia, la Universitatea din Manchester, și apoi m-am angajat la o bancă.”
Cum vă simțiți acolo, unde sunteți și ce putem face, ca să reveniți acasă?, au fost întrebările adresate acesteia, iar răspunsul dat a punctat o realitate care diferă de la o persoană la alta:
“Eu m-am angajat într-un sistem bancar și cred că problema ar trebui tratată pe categorii sociale, pentru că vorbim de români care au o carieră foarte bine dezvoltată și așezată afară, dar sunt și români care pleacă din cauza sărăciei, și atunci lucrurile trebuie tratate diferit, pentru că lucrurile stau cu totul diferit. Cel mai probabil, nevoile pe care eu le am, sunt diferite față de ale celor care pleacă doar pentru un trai mai bun.”
Senatoarea Roxana Pațurcă a menționat că ocupăm un loc fruntaș, în topul țărilor cu cea mai mare migrație.
“Am răspuns, cu drag, la această invitație adresată de Primăria Călărași.
Subliniez că sunt conștientă că avem o problemă legată de migrație, la noi în țară, suntem în top cinci, adică ne-am clasat pe un rușinos loc patru. Conștientizăm că și județul Călărași se confruntă cu aceste probleme.
Românii pleacă la muncă în străinătate, pentru că acolo se regăsesc mai bine decât în țara noastră. Este de datoria noastră să ne unim forțele pentru un scop comun și să-i convingem că nu e de ajuns să fii patriot pentru a reveni, pentru că sunt convinsă că în afară sunt, poate, plecați mai mulți patrioți, decât cei care au rămas în oraș.
Trebuie să găsim soluții care să-i convingă că aici, în Călărași, găsesc un mediu propice pentru antreprenoriat. Aș vrea să propun, și probabil că am să mă implic și eu, dacă acceptați acest lucru, ca în proiectul acesta să existe și un material în care să lăudăm acest oraș, bogățiile lui, dar și oportunitățile de antreprenoriat. Nu e îndeajuns să identificăm problema, ci și să găsim și soluțiile necesare.”
RePatriot este un proiect al Fundației Romanian Business Leaders – RBL, susținut prin participarea voluntară și cu fonduri proprii a peste 100 de antreprenori români. care se adresează, în special românilor, care trăiesc în diaspora și vizează crearea unei comunități care să inspire și să motiveze, dar și să-i consilieze pe cei care doresc să investească în țară.www.repatriot.ro.