Problemele orașului Călărași, în 1944

Prof. Nico­lae Țiri­pan

Arhivele Naționale Călărași

În con­tin­uarea celor prezen­tate în numărul 178 din 10 mar­tie 2017 al ziaru­lui, vă prezen­tam cele dis­cu­tate în șed­ințele Con­sil­i­u­lui de colab­o­rare al orașu­lui Călărași.  C. Moviles­cu – șeful Poliției, obiectează  că organelor polițienești li se dă întrea­ga răspun­dere a aplicării măsurilor de salubri­tate, arătând că din cuprin­sul adreselor trim­ise de primărie în ultim­ul timp, reiese că poliția nu-și face dato­ria și nu con­cură la realizarea curățe­niei.

Pri­marul răspunde că neavând la îndemână o poliție comu­nală pen­tru a con­tro­la apli­carea măsurilor de igienă este nevoit să ceară con­cur­sul poliției de stat ca aceas­ta prin ofițerii de poliție judi­cia­ră să încheie actele de trim­itere în jude­cată a con­tra­ve­nienților la reg­u­la­mentele și ordo­nanțele comu­nale. Aces­ta era aju­torul pe care‑l cerea de la poliție care, nu numai că era dat cu foarte multă parci­monie, dar a avut ca efect și iritarea organelor che­mate să dea în spir­i­t­ul legilor în vigoare con­cur­sul lor.

Dr. I. Lupașcu, medicul igien­ist al orașu­lui, opinează că pen­tru realizarea unei cât mai bune salubrități a orașu­lui, tre­buia să se depună cât mai multă stăru­ință din partea organelor de con­trol și să se aplice fără nici un fel de mena­ja­ment sancți­u­nile legale.

Col. Gh. Ili­es­cu, coman­dan­tul gar­ni­zoanei, prop­une ca localurile pub­lice care erau găsite mur­dare să fie închise pe o perioadă de timp, iar în caz de recidi­vă, în mod defin­i­tiv. Spune că va da ordin unităților locale pen­tru ca sis­temul uzi­tat până atun­ci de a se arun­ca gunoaiele pe căile pub­lice să înceteze, aces­tea fiind diri­jate către locurile anume des­ti­nate de primărie.

Mircea Georges­cu, inspec­tor șco­lar, arată că a prim­it ordinul Min­is­teru­lui Cul­turii Naționale de a pune la dis­poz­iția admin­is­trației comu­nale mem­brii cor­pu­lui didac­tic local, pen­tru con­trolul pe teren a măsurilor de igienă.

Inter­vine din nou dr. I. Lupașcu care, după ce în pre­al­a­bil, expune situ­ația san­i­tară a orașu­lui, face unele prop­uneri în legă­tură cu orga­ni­zarea „săp­tămânii curățe­niei” în orașul nos­tru. Con­form ordinelor ce le prim­ise, această săp­tămână fus­ese orga­ni­za­tă numai în cur­sul lunii iulie, doar cu con­cur­sul organelor san­itare, rezul­tatele fiind mulțu­mi­toare, întrucât cazurile de malar­ie scăzuse foarte mult. Era de părere ca săp­tămâ­na curățe­niei să fie orga­ni­za­tă și în lunile august și sep­tem­brie.

Pen­tru luna în curs prop­unea ca prin echipe spe­ciale în care să intre del­e­gați ai organelor san­itare, ai admin­is­trației comu­nale, poliției și mem­brii cor­pu­lui didac­tic, să se con­troleze pe teren apli­carea măsurilor de igienă ordo­nate, iar celor recal­ci­tranți să li se încheie acte de trim­itere în jude­cată.

In urma dis­cuți­ilor la care au mai par­tic­i­pat Con­stan­tin Mitră­nes­cu din partea I.O.V.R., Nico­lae Săn­d­ules­cu, fost șef al ser­vi­ci­u­lui tehnic comu­nal, Con­stan­tin Nico­lau, reprezen­tan­tul com­er­cianților și a prop­uner­ilor făcute, Con­sil­i­ul a avizat la urmă­toarele: să se inten­si­fice la max­i­mum activ­i­tatea ser­vi­ci­u­lui comu­nal de salubri­tate; să se studieze posi­bil­i­tatea înfi­ințării a două pos­turi fixe de mătură­tori pe stra­da București, una din arterele cu cir­cu­lație mare; să se anunțe pop­u­lație prin pub­li­cați­u­ni, data săp­tămânii curățe­niei, speci­ficân­du-se și măsurile de igienă care tre­buiau apli­cate de toată suflarea; pen­tru con­trolul aplicării pe teren a măsurilor sta­bilite de admin­is­trația comu­nală, să se formeze echipe în com­punerea căro­ra să intre per­son­alul san­i­tar din oraș, del­e­gați ai primăriei, poliției, cor­pu­lui didac­tic și pre­mil­i­tari; să se fix­eze locurile des­ti­nate pen­tru par­carea vehiculelor; să se emită o ordo­nanță pen­tru regle­mentarea cir­cu­lației vehiculelor.

În aceiași șed­ință, din 26 ian­uar­ie 1944, av. I. Bătrânu, decanul baroului, a pro­pus să se înscrie în buge­tul primăriei, o sumă pen­tru ridi­carea unui bust defunc­tu­lui Petre Enes­cu, pri­marul care a real­izat cele mai mari lucrări edil­itare pen­tru oraș. (pri­mar în perioa­da noiem­brie 1895 – aprilie 1899 și președ­inte de Comisie Inter­i­mară 23 feb­ru­ar­ie – 29 aprilie 1901. O perioadă de timp str. Slobozia a pur­tate numele aces­tui pri­mar.). Mihail Ște­fă­nes­cu și Eugen Cialîc au declarat că sunt de acord cu această iniția­tivă, care va mar­ca meritele aces­tui pri­mar real­iza­tor și se înscriu fiecare cu câte 2.000 lei pen­tru con­sti­tuirea fon­du­lui nece­sar în acest scop. Eveni­mentele care au urmat nu au mai per­mis ridi­carea bus­tu­lui respec­tiv.

Tot în șed­ința respec­tivă s‑a dis­cu­tat și prob­le­ma evac­uărilor, din unele regiu­ni ale țării, prob­lemă care a pro­dus pan­ică în rân­dul pop­u­lației. Mihail Ște­fă­nes­cu arată că nu este vor­ba de evac­uarea pop­u­lației, ci de întocmirea unui plan de evac­uare stu­di­at din timp, plan care s‑ar pune în apli­care numai într‑o tristă even­tu­al­i­tate, reco­mandând ca dacă acest lucru se va întâm­pla pop­u­lația să primească cu toată bunăvoința pe evac­uați.

În șed­ința de la 31 mar­tie 1944, este dis­cu­tată prob­le­ma prim­irii și car­tiruirii refu­giaților. Pri­marul aduce la cunoșt­ința Con­sil­i­u­lui că orașul nos­tru are sarci­na de a pri­mi o serie de cetățeni evac­uați din unele regiu­ni ale țării, în ace­lași timp județul Ialomița fiind zonă de dis­per­sare pen­tru județele Ilfov și Pra­ho­va. Admin­is­trația comu­nală luase toate măsurile în ved­erea car­tiruirii și hrănirii evac­uaților, făcând un recen­sământ în cur­sul lunii ian­uar­ie 1944, revizuit mai apoi, pen­tru a se sta­bili capac­i­tatea de cazare a orașu­lui. Luase ființă și un birou pen­tru repar­ti­zarea evac­uaților, care funcționa în localul școl­ii nr. 3 de fete.

În ved­erea hrănirii plusu­lui de pop­u­lație se luase măsuri pen­tru a se crea stocuri de ulei, făină și alte ali­mente și se blo­case can­ti­tatea de 15 vagoane lemne de foc în depozitele locale. Asis­tența refu­giaților urma să se asig­ure din fon­durile Comite­tu­lui local de patron­aj și din sumele ce se vor pune la dis­poz­iție de Comis­ariat­ul refu­giaților, avan­sân­du-se deja un prim fond de 1  mil­ion lei pen­tru județul Ialomița.

Pri­marul înști­ințează pe mem­brii Con­sil­i­u­lui că o coloană de pre­mil­i­tari evac­uați din Moldo­va va trece prin orașul Călărași și în ved­erea prim­irii, hrănirii și cazării aces­tei coloane se ținuse în primărie o cons­fă­tuire cu par­tic­i­parea mem­brilor cor­pu­lui didac­tic pri­mar și secun­dar, a doam­nelor din soci­etățile de bine­facere și a șefilor insti­tuți­ilor în măsură de a da con­cur­sul aces­tei opere de asis­tență, admin­is­trația comu­nală găsind pre­tutin­deni toată solic­i­tudinea și con­cur­sul nece­sar. Grație entuzi­as­mu­lui col. Deleanu Nico­lae , coman­dan­tul reg. 23 infan­terie, care pus­ese la dis­poz­iție cazanele nece­sare preparării hranei, se înfi­ințau can­tine șco­lare la șco­l­ile pri­mare nr. 1 de băieți și nr. 2 de fete și la școala pro­fe­sion­ală, pri­m­in­du-se colecte în ali­mente în acest scop. C. Moviles­cu – șeful Poliției, luase o fru­moasă iniția­tivă, ca fiecare cetățean să facă mici pachete cu pâine și ali­mente ( ouă, salam, brânză, etc.), care să fie date pre­mil­i­tar­ilor la ple­carea din oraș. Iniția­ti­va fiind lăud­abilă o reco­man­da cu căl­dură mem­brilor Con­sil­i­u­lui.

Pen­tru cazarea pe tim­pul nopții se luase măsuri ca să se facă în localurile de școli pri­mare și secun­dare, cin­e­matografe, etc., ame­na­jări în acest scop, făcân­du-se apel la pro­pri­etarii din împre­juri­mi să pună la dis­poz­iție paie de grâu pen­tru ame­na­jarea dor­mi­toarelor.

În final, pri­marul ape­lează la sen­ti­mentele de buni creș­ti­ni ale tutur­o­ra pen­tru ca asis­tența celor aflați în pribegie, să se facă în tradiția leg­en­dară de miloste­nie a nației românești.

În șed­ința din 29 feb­ru­ar­ie 1944, pri­marul a prezen­tat Plan­ul de acți­une cul­tur­ală pe anul în curs, arătând că primăria împre­ună cu cămin­ul cul­tur­al orășe­nesc a orga­ni­zat în ultimele patru dumini­ci în sala Teatru­lui Comu­nal, con­fer­ințe în legă­tură cu orașul Călărași, în tre­cut și în viitor, plan­ul de acți­une edil­i­tară pe 5 ani și înfăp­tuir­ile de la uzi­na comu­nală, în scop­ul de a se edi­fi­ca pop­u­lația târ­gu­lui cu prob­lemele ce se pun admin­is­trației comu­nale.

Ulti­ma con­fer­ință fus­ese închi­nată Bără­gan­u­lui, citind din operele lor și câți­va scri­itori ialomițeni. La aces­te con­fer­ințe au dat con­cur­sul și soci­etățile corale „Melo­dia” și „Freamă­tul”. Pen­tru duminică, 5 mar­tie 1944, a fost invi­tat să con­fer­ențieze în orașul nos­tru, gen­er­alul G. Dabi­ja, care urma să vor­bească despre „Moldo­va lui Ște­fan cel Mare”, iar în cur­sul lunii aprilie, prof. Simion Mirces­cu va inau­gu­ra ciclul „Oameni mari ai Nea­mu­lui”, vorbind despre Octa­vian Goga.

În cur­sul lunii iunie se intenționa orga­ni­zarea unei expoz­iții a pic­to­rilor ialomițeni, în sala Min­is­teru­lui pro­pa­gan­dei naționale, la București.

Plan­ul de acți­une cul­tur­ală se com­ple­ta în toam­nă cu un nou ciclu al Bără­gan­u­lui cu locurile și oamenii lui, cu con­cur­sul a o serie de ialomițeni de vază. ( despre această acți­une am scris în nr. 112 din 21 noiem­brie 2014).

Se con­sid­era că era nece­sar să se real­izeze și o școală de carti­er, în care să se pre­dea cur­suri de igienă, edu­cație civică și patri­otică, etc., pop­u­lației din cartierele mărginașe ale orașu­lui.

Pri­marul cere ca la acți­unea cul­tur­ală între­prin­să de primărie în colab­o­rare cu Cămin­ul Cul­tur­al orășe­nesc să se ralieze și tinere­tul șco­l­ilor secun­dare, dând con­cur­sul lor, așa cum șco­l­ile pri­mare și cor­pul didac­tic pri­mar în anul 1943 au dat con­cur­sul lor nelim­i­tat.

Print­re alte prob­leme dis­cu­tate în șed­ința din 29 feb­ru­ar­ie 1944 s‑a aflat și cea a locurilor virane din cen­tru orașu­lui, pri­marul aducând la cunoșt­ința mem­brilor Con­sil­i­u­lui că în plin cen­trul orașu­lui se află locul viran al Băncii Naționale a României, cumpărat de la primărie în anul 1925, în ved­erea edi­ficării unui sediu al agenției din local­i­tate. (este vor­ba de terenul pe care astăzi se află Hala de legume, pește și flori din Piața Cen­trală). Deși Ban­ca Națion­ală a fost somată în nenumărate rân­duri să con­stru­iască pe acel teren, nu numai că nu a luat nici o măsură timp de 19 ani de când deținea terenul, dar a și recla­mat admin­is­trația comu­nală la Min­is­terul Afac­er­ilor Interne. Amintește de aseme­nea, locurile virane de pe stra­da Știr­bei Vodă, pro­pri­etatea Vio­le­ta și Maria Maican, care con­form altor doc­u­mente era, mai ales în anotim­pul căl­duros, un ade­vărat focar de infecție, datorită gunoaielor care se depoz­i­tau aici. Pro­pri­etarele au fost somate să comu­nice admin­is­trației comu­nale până la 29 feb­ru­ar­ie 1944, condiți­ile în care înțelegeau să cedeze primăriei aces­te locuri, pen­tru a se con­strui un palat cul­tur­al sau o altă insti­tuție. Dacă pe terenurile amintite nu se con­stru­ia nim­ic în cam­pa­nia de lucrări a anu­lui 1944, cerea Con­sil­i­u­lui să‑l autor­izeze să îndeplin­ească for­mal­itățile de expro­priere a terenurilor în cauză, ceea ce mem­brii Con­sil­i­u­lui încu­vi­ințau, pen­tru că numai așa se putea da un aspect civ­i­lizat cen­tru­lui orașu­lui.

Nico­lae Țopes­cu, aduce în atenția mem­brilor Con­sil­i­u­lui de colab­o­rare fap­tul că în cuprin­sul orașu­lui cir­culă o serie de cerșe­tori țigani, de orig­ine tur­că, care acostează pe cetățeni la colțurile de stradă și în fața bis­eri­cilor, ceea ce dădea un aspect bal­canic orașu­lui și cere să se ia măsuri con­tra aces­to­ra. De acord cu situ­ația prezen­tată, C. Moviles­cu – șeful Poliției, declară că va lua măsuri rig­uroase pen­tru stâr­pirea cerșe­to­riei și vagabon­da­ju­lui.

În șed­ința din 31 mar­tie 1944, pri­marul prez­in­tă sta­di­ul exe­cutării plan­u­lui de activ­i­tate pe exer­ciți­ul 1943/1944 și deschiderea cam­paniei de lucrări. Ast­fel, pri­marul informează că, lucrările înscrise în pro­gra­mul admin­is­trației comu­nale pe exer­ciți­ul 1943/1944, s‑au real­izat aproape în întregime, deși s‑au ivit numeroase piedi­ci.

La noua uzină comu­nală s‑au con­tin­u­at lucrările, defin­i­tivân­du-se clădi­rea casei pom­pelor de apă fil­trată, clădi­rea fil­trelor și rez­er­vorul sub­ter­an de 700 mc. Pen­tru viitoarea cam­panie s‑au procu­rat de la uzinele din Hune­doara și Fran­co-Română din Brăi­la, tuburile de fontă care vor face legă­tu­ra între piese­le com­po­nente ale uzinei și s‑au adus în local­i­tate insta­lați­ile casei pom­pelor de apă fil­trată exe­cu­tate în Elveția. În total se chel­tuise pen­tru lucrările de la uzi­na de apă în exer­ciți­ul 1943/1944, suma de 11.820.856 lei.

Pen­tru lucrările de ren­o­vare a uzinei elec­trice se chel­tuise suma de  1 mil­ion lei, aducân­du-se reale îmbunătățiri aces­tui sta­bil­i­ment, prin exe­cutarea reparați­ilor și con­fecționarea unor impor­tante piese de schimb.

Nicolae Țiripan