Poliția Locală Călărași informează: 253 de fapte antisociale și amenzi de peste 59.000 de lei, în luna septembrie
Polițiștii locali din municipiul Călărași au constatat 253 de fapte antisociale și au aplicat 152 de sancțiuni contravenționale în luna septembrie. Valoarea totală a amenzilor a ajuns la 59.100 de lei.
Potrivit bilanțului Direcției Poliția Locală Călărași, în perioada 1–30 septembrie au fost legitimate 279 de persoane și gestionate 240 de sesizări primite prin dispeceratul instituției, la care s‑au adăugat alte 19 transmise prin Dispeceratul IPJ Călărași.
Polițiștii locali au aplanat 34 de stări conflictuale, iar pe lângă cele 152 de amenzi au fost aplicate și 101 avertismente.
În trafic au fost verificate 68 de autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, pentru respectarea obligației de a deține permis de Liberă Trecere. Totodată, au fost identificate 10 autovehicule pentru care au fost declanșate procedurile legale în vederea eliberării domeniului public.
În două situații, polițiștii locali au recuperat bunuri pierdute – un portofel cu documente și bani și un card bancar – care au fost predate proprietarilor.
Efectivele Poliției Locale au participat, pe parcursul lunii septembrie, și la misiunile de ordine și fluidizare a traficului organizate cu prilejul principalelor evenimente desfășurate în municipiul Călărași.
