O singură primărie din judeţul Călăraşi a acumulat datorii de peste 74 de miliarde de lei vechi

Primaria Lehliu GaraLuni, 4 martie, Consiliul Judetean a fost convocat, in sedinta extraordinara, pe ordinea de zi regasindu-se doua proiecte de hotarari care vizau repartizarea de sume de bani catre localitatile din judetul Calarasi.

Pentru primul proiect de hotarare, suma totala repartizata a fost de 18.471.000 lei (184,71 miliarde lei vechi), suma fiind directionata, in principal, catre primariile ce inregistreaza facturi restante, neachitate de peste 3 luni, valoarea restantelor cumulate la nivel de judet fiind de 16.665.000 lei (166,65 miliarde lei vechi), diferenta de 1.806.000 lei (18,06 miliarde lei vechi) mergand catre cofinantarea proiectelor si programelor de dezvoltare locale, dar numai catre cele 22 de primarii care nu au primit bani pentru plata facturilor restante.

De departe, cele mai mari restante la plata, din cele 33 de primarii carora le-au fost repartizate sume pentru plata arieratelor, le are orasul Lehliu Gara, 7.428.000 lei (74,28 miliarde lei vechi), adica 44,5 % din suma totala repartizata in acest scop. Ea este urmata la distanta mare de municipiul Calarasi cu facturi restante de tip arierat de 2.330.000 lei (23,3 miliarde lei vechi) si orasul Fundulea cu 1.137.000 lei (11,37 miliarde lei vechi).

In mediul rural, cele mai mari debite le inregistreaza comunele Fundeni – 736.000 lei si Nana – 554.000 lei.

 Desi i-a fost repartizata intreaga suma pentru plata datoriilor, primarul orasului Lehliu Gara a fost solicitat de consilierii judeteni să explice modul in care au fost acumulate aceste datorii, fiind “urecheat” de un fost edil, actualul consilier judetean Nicolae Dragu.

Astfel, Nicolae Dragu a spus ca, in pofida faptului ca primarul Iulian Iacomi ii este vechi prieten, totusi ar fi trebuit sa se ingrijeasca sa-si achite datoriile si sa caute macar sa limiteze suma restanta acumulata.

Iulian Iacomi a explicat ca, in calitatea sa de primar al comunei Dor Marunt in perioada 2000 – 2008, a lasat localitatea fara nicio datorie, dar ca, la preluarea in 2008 a mandatului de primar al orasului Lehliu Gara a gasit o serie de facturi restante, din cauza faptului ca primaria era angrenata intr-o serie de proiecte de investitii de valoare mare (infiiintarea unei statii de epurare si extinderea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare, introducerea alimentarii cu gaze naturale pentru oras, infiintare statie de transfer pentru deseurile menajere), toate insa cu o cofinantare mare din partea primariei, care nu a putut fi sustinuta.

Next Post

Fostul primar Dragu s-a luat de “tovarăşul cu barbă”, din Consiliul Judeţean

mar mart. 5 , 2013
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Banii daţi primăriei Lehliu Gară, pentru datorii, a încins atmosfera în şedinta de Consiliu Judeţean. Cel mai supărat a fost Nicolae Dragu, care, nemulţumit de faptul că peste 74 de miliarde de lei vechi au plecat la Lehliu Gară, a simţit nevoia să vina şi […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!