Moş Crăciun şi căteluşa Mira au fost în mijlocul copiilor de la Centrul SERA
Joi, 9 decembrie, a fost o zi încărcată de multă emoţie pentru copiii de la Centrul de Servicii Sociale (CSS) SERA din Călăraşi. Ei au fost gazdele unor vizitatori deosebiţi, avându-i în mijlocul lor, pentru prima dată, în acest an, pe Moş Crăciun şi pe căţeluşa Mira, una dintre finalistele show-ului tv ,,Ham talent”.
Spectacolul a fost organizat prin bunăvoința Asociației Noi Orizonturi – Familia din București şi a fost dedicat copiilor centrului rezidențial și ai centrului de zi SERA care au fost încântați de surpriza Moșului și de darurile primite. Şeful coordonator al CSS SERA, Dana Arbagic a mulţumit Asociaţiei ,,Noi Orizonturi pentru gestul oferit copiilor minunaţi din centru . ,, Toţi copiii au urmărit cu mare bucurie talentele Mirei, au participat fără teamă la unele prezentări alături de ea, au cântat și au ascultat povestea Crăciunului, rostită cu măiestrie de animatorii voluntari, reprezentanții Asociației, cărora le mulțumim pentru implicarea și generozitatea de care au dat dovadă. Împreună, am reuşit să oferim o zi specială copiilor noștri.”, a precizat psihologul Dana Arpagic, şeful coordonator al CSS SERA.