Ion Ștefan va contesta, în instanță, excluderea din PSD Călărași

Ședința Consiliului Județean de joi, 3 decembrie, a venit, pe ordinea de zi, cu propunerea de eliberare din funcție a vicepreședintelui C.J., Bogdan Georgescu. Pentru a trece proiectul de hotărâre era nevoie de votul a 2/3-imi din numărul consilierilor județeni, adică de 21 de voturi.

Consilierii PNL Călărași, care au venit cu propunerea de înlocuire a lui Georgescu, se bazau pe 20 de voturi, însă mai aveau nevoie doar de un vot, pentru a trece proiectul. Susținerea a venit din partea consilierului județean PSD, Ion Ștefan, fost vicepreședinte al Consiliului Județean, care a participat la vot, deși decizia politică a partidului a fost de abținere de la vot.

cristodorPreședintele organizației județene a PSD Călărași, Dan Cristodor, ne-a declarat că Ion Ștefan a fost pus în discuție pentru excluderea din partid, ceea ce s-a și întâmplat, în această săptămână.

“Am trimis la Prefectură, solicitarea de încetare a mandatului de consilier județean al domnului Ion Ștefan.”, a declarat, pentru Actualitatea de Călărași, președintele organizației județene a PSD, Dan Cristodor.

Acesta a menționat că votul dat de Ion Ștefan, pentru eliberarea din funcție a vicepreședintelui Consiliului Județean, Bogdan Georgescu, nu ar fi fost dezinteresat, ci era discutat să primească, în schimb, funcția deținută de acesta.

ion stefan“Am dorit să revin vicepreședinte al Consiliului Județean”

Ion Ștefan nu a negat că viza funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, dacă Iolanda Craiu, prima nominalizare pentru această funcție, ar fi renunțat, deoarece există un proces pe rol,  intentat de Bogdan Georgescu, ca urmare a altor hotărâri adoptate de C. Județean și atacate în instanță, prin care s-a votat eliberarea din funcție a acestuia și votată Iolanda Craiu, pentru a fi vicepreședinte.

“Am dorit să revin vicepreședinte al Consiliului Județean, pentru că discutasem cu colegii mei, din PSD,  care mi-au spus că m-ar susține pentru această funcție. Dar atitudinea lor s-a schimbat, după ce a fost eliberat din funcție Bogdan Georgescu. Cu președintele Filipescu nu am apucat să discut despre acest lucru.”, a declarat, pentru Actualitatea de Călărași,  Ion Ștefan.

Acesta afirmă că  excluderea din PSD Călărași este nestatutară

Ion Ștefan a declarat că nu știe, oficial, că a fost exclus, deoarece nu a primit nicio înștiințare, din partea partidului.

“Eu nici măcar nu am fost invitat să particip la ședința unde s-a luat în discuție excluderea mea. Am primit un mesaj, pe telefon, pentru a fi convocat la o ședință a organizației secției de vot 7, al cărei membru sunt, fără să mi se aducă la cunoștiință, așa cum era statutar, ordinea de zi, așa că nu am participat.

Am aflat din surse neoficiale că a fost desființată organizația din care fac parte, deoarece au fost prezenți la acea convocare doar 7 membri, din 36, așa că ședința nu a mai avut loc. Nu am știut când s-a discutat situația mea, iar statutul cere să fii invitat la ședințele Biroului organizației locale atunci când ești vizat, lucru care nu s-a întâmplat. Nu am primit nicio comunicare, din partea PSD Călărași, că nu mai sunt membru al acestui partid.”

Întrebat dacă va contesta decizia, Ion Ștefan a declarat:

“Pentru că a ajuns la Prefectură decizia, așa cum spuneți, sunt convins că prefectul George Iacob nu va încălca legea, va ține cont că sunt hârtii care lipsesc, pentru ca cererea de încetare a mandatului de consilier județean să fie aprobată. Ca hotărârea de excludere să fie statutară, se va vedea că nu am luat la cunoștiință excluderea mea, că nu a fost respectat statutul PSD, dar nici Legea 14, a partidelor politice. Voi putea să reacționez în urma deciziei luate de partid, abia după ce voi primi comunicarea că am fost exclus, prin instanța de judecată.”

 

error: Content is protected !!