Incendiu la un de adăpost de păsări, în localitatea Modelu

Please enter banners and links.

Print Friendly, PDF & Email


pompieriDouă echipaje de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au intervenit timp de o oră şi 20 de minute pentru lichidarea incendiului, evitând posibilitatea propagării arderii alte bunuri materiale.

 În data de 08.11.2015, ora 16.29, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost solicitaţi să acţioneze pe raza comunei Modelu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de păsări, proprietate privată, aparţinând unei societăţi comerciale.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens în interiorul halei, fiind cuprins de flăcări întreg aşternutul de paie, existând pericol de extindere la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs din cauza unui aparat tehnologic de încălzire nesupravegheat, care a fost suprasolicitat.

Două echipaje de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră şi 20 de minute.

În urma incendiului au ars: aşternutul de paie din interiorul adăpostului pregătit pentru populare şi trei baloţi de plante furajere, totodată fiind deteriorate din cauza incendiului mai multe echipamente specifice creşterii păsărilor (aproximativ 60 – 70% din instalaţiile de adăpare / furajere, instalaţiile  de încălzire şi instalaţiile de ventilare ale adăpostului).  Valoarea pagubelor a fost estimată în acest caz la suma de aproximativ 65.000 de lei.

Echipajele de stingere au lichidat incendiul în limitele găsite, evitând pericolul extinderii arderii, fiind astfel posibilă salvarea mai multor bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

 

 

 

Next Post

Elevii Colegiului ,,Ştefan Bănulescu", gastronomi de succes, în cadrul proiectului ,,Tradiţii culinare şi Inovare”

mar nov. 10 , 2015
Please enter banners and links.Vineri, 6 noiembrie, colectivul de elevi şi cadre didactice al Colegiului Tehnic,, Ştefan Bănulescu” din Călăraşi  au avut bucuria de avea în mijlocul lor pe prietenii şi colaboratorii  lor  de la  Liceul Tehnologic ,,Ivan Pavlov” din oraşul Ruse, Bulgaria.  Elevii călărăşeni au avut, astfel, prilejul de […]

PNL

Please enter banners and links.