“Ecoprovocarea” a oprit, de mărţişor, la Căminul „Sf. Antim Ivireanul”, Călăraşi

Print Friendly, PDF & Email

Cu o zi înainte de a sosi primăvara calendaristică, elevii Colegiului Naţional „Barbu-Ştirbei”, implicaţi în proiectul pentru mediu -„Ecoprovocarea”, le-au înseninat ziua persoanelor vârstnice, de la Căminul „Sf. Antim Ivireanul” din Călăraşi.

Aceştia le-au prezentat un program artistic, format din mai multe recitări de poezie, interpretarea unor melodii cunoscute, de suflet, şi a fost prezent şi un ansamblu de dans popular. S-a organizat chiar şi o tombolă pentru batrâni, câştigătorul fiind premiat cu un tablou original.

Au fost oferite  buchete de ghiocei, alături de un mărţişor, elevii urându-le un 1 Martie fericit doamnelor din cămin. Bătrânii şi-au exprimat dorinţa de a-i revedea pe elevii Colegiului Barbu-Ştirbei, rostind la plecarea acestora :”Vă mai aşteptăm în vizită, pentru că ne-aţi făcut o mare bucurie!”

Please enter banners and links.

Next Post

O singură primărie din judeţul Călăraşi a acumulat datorii de peste 74 de miliarde de lei vechi

lun mart. 4 , 2013
Luni, 4 martie, Consiliul Judetean a fost convocat, in sedinta extraordinara, pe ordinea de zi regasindu-se doua proiecte de hotarari care vizau repartizarea de sume de bani catre localitatile din judetul Calarasi. Pentru primul proiect de hotarare, suma totala repartizata a fost de 18.471.000 lei (184,71 miliarde lei vechi), suma […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!