Dezrobirea ţiganilor

Chestiunea ţigănească abor­dată la jumă­tatea sec­olu­lui al XIX-lea, în spir­i­t­ul vremii, mod­ern­iza­tor şi înălţă­tor, cu mintea îmbogăţită „cu ideile refor­ma­trice”, aşa cum sub­linia ilus­trul Mihail Kogăl­niceanu, este mai actu­ală ca oricând. Dezro­birea ţiganilor s‑a făcut la 1844 (ţiganii dom­neşti şi mănă­stireşti) şi 1855 (ţiganii boiereşti) în Moldo­va şi 1847 (ţiganii dom­neşti şi mănă­stireşti) şi 1856 (ţiganii boiereşti) în Ţara Românească.

Însă, ceva a dăi­nu­it peste sec­ole şi gen­er­aţii.

Chestiunea ţigănească/rromă este de actu­al­i­tate pe agen­da pub­lică nu numai în Româ­nia, Bul­gar­ia, Ungaria, Slo­va­cia, ţări sursă de imi­graţie a unor mem­bri ai aces­tei etnii, sau în Anglia, Franţa, Spania, Italia, ţări de des­ti­naţie pen­tru migraţia rromă, ci chiar pe agen­da Comisiei Europene şi a mar­ilor can­ce­larii occi­den­tale.

Insti­tuţii inter­naţionale spri­jină, pro­movează şi finanţează pro­grame şi proiecte care se adresează aces­tei minorităţi: Fon­dul Mon­e­tar Inter­naţion­al, ONU, Ban­ca Mon­di­ală, Fun­daţia Soros etc. După cum bine se ştie, punţi de legă­tură se creează, există politi­ci de dis­crim­inare poz­i­tivă, pro­grame guver­na­men­tale de incluz­i­une, demer­suri ale soci­etăţii civile, burse pub­lice şi pri­vate.

Însă, ceva pare că lipseşte!

Vorbesc aici în cunoşt­inţă de cauză, ca dep­u­tat al Colegiu­lui 4 – Fun­d­ulea-Budeşti din judeţul Călăraşi, unde reprezint local­ităţi în care etnia este chiar majori­tară (Găl­bi­naşi, cu pri­mar din rân­dul aces­teia), sau reprez­in­tă un număr însem­nat de cetăţeni (Budeşti, Cur­cani, Fun­deni, Sohatu).

La o primă vedere, dar şi în urma unui studiu amă­nunţit, putem con­sta­ta că s‑a făcut mult pen­tru această etnie în ultimii 20 de ani. Sub­lin­iez: „s‑a făcut”! Între­barea pe care nu mulţi îndrăz­nesc a o ros­ti este: „ce a făcut etnia pen­tru ea însăşi”? Chiar şi străinii se între­abă şi ne între­abă acest lucru. Ce fac rromii pen­tru ei, ce face fiecare indi­vid rrom pen­tru el însuşi, pen­tru cei din jur – care sunt atât mem­brii ai pro­priei etnii, dar şi pen­tru cei din comu­nităţile con­locuitoare? Folos­esc ter­menul „indi­vid” în sens larg, nepeio­ra­tiv, întrucât mulţi nu pot fi numiţi cetăţeni în lip­sa unor înreg­istrări ofi­ciale, în lip­sa actelor de naştere, de iden­ti­tate, de stare civilă, în lip­sa unei conşti­inţe pro­prii.

Dis­crim­inarea poz­i­tivă vine ca o con­trapon­dere la dis­crim­inarea neg­a­tivă care încă există din partea majorităţii. Însă nu este 100% vina majorităţii pen­tru aces­ta. Reprezen­tanţii mai lumi­naţi ai aces­teia au încer­cat să şteargă păcatele gen­er­aţi­ilor ante­rioare prin actele dezro­birii de acum mai bine de 150 de ani. În zilele noas­tre, sunt iniţi­ate şi se derulează măsuri guver­na­men­tale pen­tru spri­jinirea rromilor. Prob­le­ma nu este aici. Cum nici soluţia nu este doar aici!

Dezro­birea ţiganilor nu s‑a încheiat. Partea cea mai grea şi mai com­pli­cată, partea care depinde doar de mem­brii etniei, pare că abia a început. Şi, din pacate, aceas­ta nu este o con­statare, ci mai degrabă o sper­anţă!

Rromii tre­buie să con­tin­ue actul dezro­birii, dar de data aceas­ta nu de asupri­tori, nu de stăpâni, ci de pro­pri­ile metehne şi de men­tal­ităţile care îi ţin cap­tivi în miz­erie, nein­te­grare, dez­in­te­grare, dis­crim­inare, anal­fa­betism, infracţion­al­i­tate. Toate ace­lea care, încă, pe mulţi din­tre ei îi duc în zona unor paria, a ceea ce grecii numeau „athin­ganein”, adică a nu se atinge.

Lucrurile nu se fac de azi pe mâine. Dum­nezeu a cre­at lumea din nim­ic în 6 zile dum­nezeieşti şi abia în cea de‑a 6‑a L‑a cre­at pe om după chip­ul şi asemănarea Sa. Pe pământ, fiecare indi­vid este mod­e­la­torul pro­pri­u­lui des­tin, este cel care poartă respon­s­abil­i­tatea creerii pro­pri­u­lui viitor, aşa cum şi‑l imag­inează, cum gân­deşte că poate fi o viaţă fru­moasă şi împlin­ită, după efort intens şi dedi­care aces­tui act al creaţiei, al pro­priei creaţii.

Dezro­bierea de acum 150 de ani a fost înainte de toate un act colec­tiv — vizând întrea­ga etnie, iar abia apoi o dezro­bire indi­vid­u­ală, o „iertare” a fiecărui indi­vid al etniei care avea roluri şi funcţi­u­ni speci­fice în con­strucţia socială de până atun­ci. Dezro­birea de astăzi este de men­tal­ităţi şi com­por­ta­mente care afecteaza indi­vizii, comu­ni­tatea pe care aceş­tia o con­sti­tu­ie, dar şi comu­nităţile ală­turi de care con­vieţui­esc. Această dezro­bire nu înseam­nă doar lep­ă­darea de starea de inerţie, amorţeală, atrofiere, renunţarea la şmecherie ca subiect de mân­drie şi mod de viaţă, mod­e­larea cura­ju­lui nesăbuit şi inconş­tient care duce pe mulţi mem­bri ai etniei să îngroaşe rân­durile celor con­damnaţi pen­tru infracţi­u­ni de toate felurile. Dezro­birea aceas­ta de la început de sec­ol şi de mile­niu înseam­nă de fapt conş­ti­en­ti­zare şi gândire liberă (dobân­dite în urma învăţă­turii), respon­s­abil­i­tate (care urmează un act de alegere), oblig­aţii (întot­deau­na ală­tu­rate drep­turilor), con­tribuţie (printr‑o cul­tură a muncii). Este vor­ba, deci, despre o dezro­birea de această stare copleşi­toare de infe­ri­or­i­tate care împiedică actul învăţă­turii şi acţi­u­nii con­struc­tive, despre încre­menirea, nu într-un proiect înalţă­tor şi elib­er­a­tor, ci în inacţi­une şi com­por­ta­mente dis­truc­tive. Stăpâni liberi pe branţele pro­prii de mai bine de 150 de ani, mul­to­ra din rân­dul etniei le este mai uşor să aleagă a sta cu mâna întin­să, sau chiar a o ridi­ca la vecin­ul mai avut şi a smulge cu ea bunul altu­ia.

Închei cu un gând de sper­anţă şi toto­dată un îndemn, prin citarea cuvitelor dom­n­i­toru­lui Alexan­dru Ioan Cuza: „(…) Departe de a vă deda trândăviei, sporiţi încă hăr­ni­cia voas­tră (…) Îngri­jiţi-vă aseme­nea de vetrele satelor voas­tre, care de astăzi devin comune neatâr­nate şi locaşuri sta­tor­nicite ale voas­tre, din care nimeni nu vă mai poate izgo­ni. Sil­iţi-vă dar a le îmbogăţi şi a le înfru­museţa; făceţi-vă case bune şi îndestulă­toare; încon­ju­raţi-le cu gră­di­ni şi cu pomi rodi­tori. Înzes­traţi-vă satele cu aşezăminte folos­i­toare vouă şi urmaşilor voştri. Sta­tor­ni­ciţi mai ales şi pre­tutin­de­nea şcoale, unde copi­ii voştri să dobân­dească cunoşt­inţele tre­buitoare pen­tru a fi (…) buni cetăţeni. (…) Învăţaţi dar pe copi­ii voştri a le preţui şi a le bine între­buinţa (drep­turile, n.n). şi mai pre­sus de toate, fiţi şi în viitor ceea ce aţi fost şi până acum şi, chiar în tim­purile cele mai rele, fiţi oameni (n.n.) de pace şi de bună rân­duială (…)”

Dra­gi rro­mi, este despre voi, prin voi, pen­tru voi!

Aurel Nic­u­lae,

Dep­u­tat PNL Colegiul 4 Călăraşi

 13.05.2013

Anna-Maria Gonciu