Dep. Aurel Niculae: „Trebuie să scoatem din convalescenţă agricultura”
Deputatul PNL, Aurel Niculae salută apariţia Cadrului Naţional Strategic pentru Dezvoltarea Durabilă a Sectorului Agroalimentar şi a Spaţiului Rural, în perioada 2014 – 2020 – 2030, document pus în dezbatere publică de către Comisia Prezidenţială pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii condusă de deputatul PSD, Valeriu Steriu.
“Este evidentă necesitatea coagulării tuturor forţelor politice în vederea începerii unei dezbateri constructive, pe ceea ce înseamnă tratarea bolnavului român, care este sectorul agricol, scoaterea acestuia din convalescenţă, punerea lui pe picioare şi chiar ajutarea acestuia să reintre în competiţie şi să facă performanţă. Dacă în perioada interbelică devenisem grânarul Europei, performanţă comparabilă cu ceea ce a însemnat Gabi Szabo în atletism, acum, din păcate, România abia se află în “divizia subzistenţă”. Salut raportul colegului Steriu, salut iniţiativa preşedintelui României, întrucât astfel de demersuri fac viaţa mai uşoară celor care au idei, doresc să se implice şi să contribuie, întrucât acum se poate discuta pe ceva concret şi asumat de o instituţie importantă în raportul de putere din stat. Este o provocare intelectuală, dar şi una practică: să contribuim cu toţii la a pune România pe harta agrară a Uniunii Europene, acolo unde îi este locul, alături de Franţa, Polonia şi alte ţări care dau ora exactă în cadrul Politicii Agricole Comune. Aceste ţări au înţeles că agricultura poate aduce plus-valoare în economia naţională, nu numai să asigure confortul alimentar populaţiei. Nu mai departe de săptămâna trecută, comisarul pentru agricultură al Comisiei Europene, românul Dacian Cioloş s‑a declarat satisfăcut de rezultatul negocierilor pentru acordul politic, referitor la reforma Politicii Agricole Comune (PAC) care va fi aplicată după 1 ianuarie 2014. Parlamentul European, Consiliul de Miniştri al UE şi Comisia Europeană au ajuns la un acord care vizează în principal reducerea decalajelor între ţările membre privind subvenţiile la plăţile directe. S‑a reuşit, astfel, identificarea şi promovarea interesului european, fără ca acesta să aducă atingere diverselor aşteptări naţionale.
Dar care sunt, în general, aşteptările românilor? Greu de spus. Pământ avem, apă avem, forţă de muncă avem? Acestea sunt premisele clare de la care putem pleca într‑o discuţie. Oare ce ne mai lipseşte? Din păcate, voi fi sinistru: cred că ne lipseşte o mare catastrofă, o calamitate care să ne constrângă să conştientizăm ceea ce avem şi ce trebuie să facem. Este ştiut că necesitatea este mama inovaţiei şi progresului. Or, dacă băltim la nivelul subzistenţei şi ne este vândută ideea că mai rău nu are ce să ni se întâmple, căci oricum statul va interveni, merităm ceea ce ni se întâmplă! Şi cine are ochi să vadă, poate observa fervoarea cu care străinii sunt interesaţi să cumpere pământ agricol românesc, pe două parale. Transferul de proprietate către străini ne va transforma în simplă forţă de muncă. Poate fi aceasta considerată o calamitate? Nu ştiu, dar mă îngrijorez. Să nu uităm, că tehnologia este avansată şi evoluează, iar în vest raportul este invers proporţional: suprafeţe din ce în ce mai mari sunt exploatate, cu din ce în ce mai puţini oameni. Ce vor face cei 44,9% dintre români care sunt în mediul rural şi pentru care singura şansă de asigurare a unui trai decent este implicarea în activităţi agricole şi conexe? Emigrarea în Spania, Italia, Franţa? Posibil, dar până când şi cu ce costuri?
Revenind la români şi aşteptările lor, implicarea şi gradul de conştientizare a ceea ce au, ceea ce pot face şi ceea ce pot deveni. Doresc şi eu să subliniez două aspecte foarte importante pentru prezent şi viitor: 1. cultura asocierii în agricultură şi 2. importanţa irigaţiilor într‑o ţară care are un sistem hidrografic mai mult decât generos. Uitându-ne în trecut putem vedea ce-am avut şi ce-am pierdut. Am avut 2 valuri de asociere, unul fast, început acum 2 secole (cu 2 puncte de reper: 1855 – înfiinţarea la Brăila a primei asociaţii agricole şi de credit mutual „Înfrăţirea“ şi 1935 – Legea Cooperaţiei) şi unul nefast (naţionalizarea şi cooperativizarea forţată din timpul regimului comunist) care ne face ca şi astăzi să scuipăm în sân când auzim despre cooperativă agricolă. Avem exemplul performanţei agricole din perioada interbelică, atunci când aveam producţie cu tehnologie precară, şi avem contra-exemplul cincinalelor şi raportărilor fantasmagorice ale producţiei comuniste la hectar. Avem istoria sistemului de irigaţii comunist, energofag şi neperformant, încercările actuale timide de constituire a Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), dar şi schimbările climaterice prin care trecem în prezent. Avem tare mentale şi interese antagonice, dar un enorm potenţial. Haideţi să stăm strâmb şi să gândim drept, chiar dacă aceasta presupune să luăm ca material de lucru un document produs de Administraţia Prezidenţială! Asocierea este viitorul! Să facem posibil cel de-al treilea val al asocierii, a treia venire a cooperativei în agricultura românească – iată provocarea pentru 2014 – 2020 — 2030”
Cei interesaţi pot accesa aici:
sumarul pe: http://presidency.ro/static/Sumar%20executiv%20Strategie.pdf
raportul întreg pe: http://presidency.ro/static/Cadrul%20National%20Strategic%20Rural.pdf
