Salariile cadrelor didactice, pe luna decembrie, au fost aprobate

Print Friendly, PDF & Email

baniȘedința Consiliului Local Călărași de luni, 8 decembrie, a avut pe ordinea de zi și aprobarea salariilor cadrelor didactice, pentru luna decembrie 2014. Astfel, au fost repartizați  3.227.000 de lei, deoarece pentru luna aceasta nu mai erau fonduri aprobate pentru plata salariilor, o situație de anomalie, dacă este să ținem cont de faptul că salariile pentru angajații din învățământ nu sunt garantate prin Legea Bugetului de Stat, fiind astfel nevoie de o rectificare bugetară.

Totodată, în această săptămână, sunt așteptați să vină, tot prin rectificare bugetară, 6.900.000 de lei, din care 1,8 milioane de lei, este suma ce reprezinta drepturile câștigate în instanțele judecătorești, pentru trimestrul IV al anului în curs. Diferenta de pana la 6,9 milioane de lei va fi data pentru anul 2015, cu același scop, dar nu acopera toata suma necesara acordarii acestor drepturi. Motiv pentru care va fi nevoie de o alta rectificare bugetara, dupa cea care va avea loc până pe data de 15 decembrie a.c.

Please enter banners and links.

error: Content is protected !!