Actualitatea de Calarasi

1887-1888 se ridică clădirea Spitalului Județean

Please enter banners and links.

Print Friendly, PDF & Email

spital Despre existenţa unui spital la Călăraşi, cea mai veche informaţie datează din anul 1828, când conform dr. Pompei Gh. Samarian, printre cheltuielile judeţului se prevăzuse suma de 430 lei, “i pac la meretul Spitalului ot Călăraşi”.

Că la Călăraşi exista un spital civil, rezultă şi dintr-o listă de socoteli din anul 1829, în care se menţionează despre: “Socoteala pieilor 8796,60 lei de la spitalul ot Călăraşi, după socoteala şătrarului Panait, îngrijitorul spitalului, de la vitele ce s-au cumpărat şi s-au dat în trebuinţele bolnavilor, care bani s-au poprit de însuşi în cheltuielile spiţerilor de acolo”.

Din acelaşi an avem atestată şi existenţa primului medic la Călăraşi, un Patrice sau Patrichie, “doctor urban din târgul Călăraşi”.

Informaţii deosebite despre spitalul din Călăraşi şi locaţiile în care acesta a funcţionat, ne oferă dr. Samarian în a sa lucrare “Istoria spitalului din Călăraşi şi a desvoltărei Serviciului sanitar al oraşului şi jud. Ialomiţa de la 1852 până la 1917”.

De la dr. Samarian aflăm că întemeietorul spitalelor de prin capitalele de judeţ, este domnitorul care a eliberat oraşul, Barbu Ştirbei care după ce a venit la domnie, în iunie 1849, văzând că bolile venerice i-au amploare, a reluat ideia Sfatului Administrativ de la 21 august 1843, adică înfiinţarea spitalelor venerice şi a început o luptă aprigă împotriva acestei boli. La 21 august 1843, Sfatul Administrativ al Ţării Româneşti printr-un jurnal cerea înfiinţarea de spitale venerice în toate “Oraşele căpitănie ale judeţelor şi unde nu sânt întocmite spitaluri şi se va închiria o casă, care nu poate covârşi lei una mie pe an, se vor mai cheltui odată pentru totdeauna alţi lei 900 pentru cumpărarea a 19 paturi cu ale lor aşternuturi, iar drept cheltuieli  ordinare se va socoti câte un leu pe zi de fiecare bolnav”.

Ca şi celelalte instituţii judeţene, una din principalele probleme cu care s-a confruntat spitalul a fost aceea a localului. Aşa se face că neavând local propriu, spitalul veneric înfiinţat chiar în anul eliberării oraşului – 1852 -, a fost instalat în vechea cazarmă a cavaleriei, care se afla pe locul unde este astăzi Gimnaziul “Carol I”. Se fac reparaţiile cuvenite şi se aranjează 2 camere pentru bolnavi, una pentru felcer, iar pentru rândaş şi bucătăreasă “se va adăuga câte un pat la fiecare din amândouă odăile bolnavilor, nefiind patima lor molipsitoare a nu putea îngrijitorul respectiv locui împreună cu dânşii”. Tot aici se aranjează o cameră pentru bolnavii arestaţi, pentru care până atunci se plătea chirie la una din chiliile din jurul bisericii catedrale Sf. Nicolae.

Odată cu înfiinţarea spitalului, Comitetul carantinelor a aprobat şi deschiderea  unei farmacii în localitate, de către Frederic Gaudi, „om sărac, căruia, ca să-l încurajeze, cârmuitorul Lenş, i-a dăruit odată pentru totdeauna, din casa comunei, o sumă de 1575 lei, ajutor pentru deschiderea farmaciei”.

Atunci când la 24 septembrie 1852, Barbu Şirbei a venit la Călăraşi aducând hrisovul de eliberare, dr. Samarian scrie că: “Este neîndoios că, cu acest prilej, Domnitorul va fi vizitat şi spitalul; în socotelile cheltuielilor ocazionate de această vizită, găsim chiar suma de 157 lei, cheltuieli la spitalul veneric. Impresia ce va fi avut Domnitorul despre spital, n-o putem şti, dar, ceva mai târziu, în decembrie, inspectorul general Mavru, comunică Cârmuirei că, Măria Sa Domnitorul, văzând rapoartele spitalurilor venerice, printre care şi cel din Ialomiţa, supărându-se a dat următoarea înaltă rezoluţie: „N-a luat în serios treaba de mare importanţă a spitalului; trebuie aceste Cârmuiri chemate la îndeplinirea îndatoririlor”.

Tot cu acest prilej, aşa cum am mai amintit, cârmuitorul judeţului, „căpitanul Iorgu Filip Lenş, a cumpărat trei locuri în valoare totală de 3075 lei, pe care le-a dăruit, unul pentru spital…”, pe care se va clădi, însă mult mai târziu, clădirea spitalului.

În timpul războiului Crimeii, în anul 1853, spitalul a fost închis şi localul ocupat de ruşi. Redeschis la 9 martie 1854, a funcţionat până la 21 iulie, când au intrat turcii în oraş. Se redeschide la 1 octombrie 1854 şi se instalează în casele lui Iordache Piteşteanul, din acel moment funcţionând fără ca firul existenţei sale să mai fie întrerupt. Un an mai târziu spitalul funcţiona în casele lui Petre Stănescu, cel care va ajunge în 1862 primul preşedinte al municipalităţii urbei Ştirbei, acesta plângându-se că i se ruinează casa. De fapt spitalul nu va rămâne mult timp în casele acestuia deoarece le va închiria căpitanului Bagdat, viitor prefect, iar spitalul se va muta în casele pitarului Scarlat Perieţeanu, cu o chirie de 420 de lei pe an.

Autorităţile Încercând să rezolve problema localului pentru spital, autorităţile au ales pavilionul din clădirea carantinei,ce servea personalului carantinesc. Dar pentru că erau neceare amenajări, a fost închiriat  un local provizoriu, casa lui Anghel Kokopol. O furtună groaznică ce a avut loc în primele zile ale lunii august 1856, dărâmă casa lui Kokopol, iar autorităţile sunt obligate să mute spitalul în clădirea carantinei, acolo unde avea să stea vreme de 30 de ani, până la începutul anului 1888, când se va muta în localul propriu. Aici spaţiul era larg, inspectorul Vartiadi – revizorul districtual al despărţirii I-a -, aflat într-o inspecţie, scriind că: „Acest edificiu se compune din 13 încăperi, 7 spre Dunăre şi 6 spre oraş; din cele 7 dintâi am destinat salonul din mijloc şi o odaie mare din dreapta pentru bărbaţi; o odaie mare în stânga salonului şi o alta mai mică lângă dânsa, pentru femei. În odaia bărbaţilor încap 8 şi 9 paturi, au antre şi retiradă deosebită. Asemenea şi pentru femei, încap 6 – 7 paturi, cu retiradă deosebită. Aşa dar, după împrejurări, înmulţindu-se bolnavii diferitelor sexe, se pot adăuga câte unul sau două paturi, la o parte sau la alta. Am numit două odăi, tot în acelaşi rând, la dreapta, pentru locuinţa doctorului, şi una la stânga drept rezervă pentru bolile lipicioase, fie acute sau cronice. În rândul despre oraş, am ales două încăperi, care au fost mai mari, una în dreapta şi alta în stânga în tinda antrelei, pentru bolnavii ostaşi, unde încap 15 până la 16 paturi. Tot în acelaşi rând am destinat o odaie pentru zestrea spitalului, alta pentru arhiva carantinei, una pentru baia bolnavilor şi una rămâne pentru canţileria spitalului”.

Odată cu mutarea în clădirea carantinei, se schimbă şi denumirea spitalului, din spital veneric în spital judeţean, conform ofisului nr. 75 din 27 august 1856, dat de caimacanul Alexandru Ghica.

Problema localului avea să fie rezolvată în anul 1887, „an de doliu dar şi an de înoire pentru spitalul din călăraşi. An de doliu, pentru că în noaptea de 21 spre 22 aprilie, la ora unu şi un sfert, a murit cel care aproape un sfert de secol a condus acest spital, Doctorul Iulius Abeles.

A venit în Călăraşi pentru întâia oară la 1 aprilie 1862 şi a stat până la 1 ianuarie 1863. După un popas la Severin, Abeles se reîntoarce la 1 aprilie 1865 şi conduce acest spital până la moartea lui, la 22 aprilie 1887. În însăşi viaţa acestui om se rezumă toată evoluţia acestui spital, de la cociaba în care funcţiona în 1862, la spitalul măreţ a cărui piatră fundamerntală avea să se pue la trei luni după moartea lui Abeles…

An de înoire, pentru că la 23 iulie 1887, se pune piatra fundamentală a clădirei spitalului…”, în care călărăşenii şi locuitorii judeţului îşi vor căuta sănătatea vreme de aproape 90 de ani.

La temelia noii construcţii, ridicată pe un teren cu o suprafaţă de 4.800 mp, donat de fostul prefect Iorgu Filip Lenş, acum proprietate a oraşului, destinat pentru grădină publică, dar cedat la 15 mai 1886 pentru construirea spitalului, aşa cum era obicieul, a fost aşezat un document cu următorul conţinut:

România

(Marca ţării)

Astăzi, la 23 iulie 1887, al douăzeci şi unulea an al domniei şi al şaptelea an al proclamărei Majestăţei Sale Carol I de Rege al Românilor şi Majestatea Sa Regina Elisabeta, s-a pus prima piatră fundamentală a acestui edificiu de spital judeţean în oraşul Călăraşi, de către d-l preşedinte al Comitetului permanent, Atanase Stoianescu, fiind pe scaunul metropolitan Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Primat Iosef Gheorghean, preşedinte al Consiliului de Miniştri d-l I.C. Brătianu, ministru de finanţe d-l C. Nacu, ministru de război d-l general A. Anghelescu, ministru de interne d-l Radu Mihai, ministru de externe d-l Mihai Ferechide, ministru de justiţie d-l Eugen Stătescu,, ministrul comerţului, agriculturii şi lucrărilor publice d-l V. Gheorghian şi ministru de instrucţiune publică d-l Dimitrie Sturza, Director general al servicului sanitar d-l Dr. Dimitrie Sergiu, prefect al judeţului d-l Elie G. Protopopescu, commandant al regimentului 23 de dorobanţi Ialomiţa, d-l locotenent-colonel Grigore Dimitrescu.

Acest spital s-a clădit cu fondurile districtului Ialomiţa, fiind preşedinte al Consiliului judeţean d-l colonel Constantin Filitis, preşedinte al Comitetului permanent d-l Atanase Stoianescu şi membrii comitetului permanent, domnii: Al. C. Doicescu şi Constantin Ciochină, iar membrii Consiliului general d-nii: Nae Pribegeanu, Ioan Vlădoianu, Ion Mihăilescu, Hagi Gheorghe, Hagi Tănase, Ghiţă Dobrinescu, Const. Jipescu, Nicolae Popescu, Mihalache Gheorghescu, Iancu Gheorghiu, Atanase Petrescu, Vasile Ghimpeţeanu, Gheorghe C. Gheorghiu, Ghiţă Dumitrescu, Alex. Fochide, Dobre Ionescu, Panait Şerbănescu, Costache Nicolescu, Dimitrie Petrescu şi Gheorghe Frunzescu.

Medic primar al judeţului d-l doctor Petre Degerăţeanu, Primar al oraşului d-l Petrache Petrescu, secretar al Consiliului general şi comitetului permanent d-l Nicu Rădulescu, inginer diriginte al construcţiunei d-l căpitan Grigore Palade, inginerul judeţului arhitect d-l Ioan Socolescu, inginer constructor d-l G. Ciconi”.

Odată cu actul respectiv, în temelie s-au depus şi decoraţiile Virtutea militară şi Crucea “Trecerea Dunării”, aparţinând căpitanului Cosâmbescu.

Construcţia compusă dintr-un corp principal cu două aripi, în forma literei H, două pavilioane mici pentru boli contagioase, un pavilion pentru alienaţi, un pavilion pentru bucătărie, cazanul băilor şi etuva şi un castel pentru apă, a costat 142.700 lei. În anul 1893 s-a mai construit o spălătorie şi o magazie, în valoare de 6.466 lei, iar în 1898 s-a construit pavilionul pentru consultaţii gratuite, care va deveni mai târziu locuinţa medicului şi a costat 12.866 lei, iar pentru electroterapie şi electrodiagnostic s-a construit un pavilion nou în anul 1931.

 

Prof. Nicolae Țiripan

Arhivele Naţionale Călăraşi